Simion Mehedinți a fost omagiat de două ori în an Centenar, la Focșani și Soveja
text: Alexandra Tătaru
Geografii din toată țara, membri ai Societății de Geografie din România, au venit la Soveja, locul natal al părintelui geografiei, pentru a-i aduce un omagiu la cei 150 de ani de la naștere în cadrul unui eveniment inedit, suplimentar celui tradițional. Astfel, pe 13 octombrie, nu doar geografii, dar și organizatorii evenimentului de la Soveja, rudele în viață ale savantului Mehedinți, membri ai comunității locale, alți invitați, s-au adunat în sala de conferințe a Centrului Cultural ,,Simion Mehedinți” din Soveja. Aici, a avut loc un simpozion special, dedicat savantului Mehedinți, s-au lansat cărți și s-au omagiat și alte personalități care și-au adus contribuția la înfăptuirea României Mari.
Manifestarea cultural-științifică a fost deschisă și moderată de către prof. univ. dr. Corneliu Iațu – Prorectorul Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași și Președinte al Societății de Geografie din România. Alocuțiunile au fost prezentate de prof. dr. Steluța Dan, inspector Școlar General în Ministerul Educației Naționale, dr. Dan Bălteanu și dr. Monica Dumitrașcu, din partea Academiei Române, prof. Dorin Cristea, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Au mai luat cuvântul dr. Costin Diaconescu, secretarul general al SGR și Ionel Cel-Mare, vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, nativ din Soveja, prof.dr. Nicolae Damian, președintele filialei Vrancea a SGR. Cei prezenți în sală au avut prilejul să-l cunoască și pe unul dintre renumiții învățători ai satului, Iulian Albu, care a ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani și care a participat și la centenarul savantului din anul 1968. Iulian Albu i-a sfătuit pe profesori să nu-și uite niciodată rădăcinile și să lupte mereu ca această țară să nu moară niciodată.
Câteva titluri interesante s-au desprins în cadrul sesiunii de comunicări, aproape toate legate de viața și opera magistrului. Astfel, s-au remarcat Acad. Dan Bălteanu – Simion Mehedinţi – o viaţă dedicată geografiei, Prof. univ. dr. Corneliu Iaţu – Simion Mehedinţi – filosof al geografiei, Prof. univ. dr. Silviu Neguţ – Simion Mehedinţi – personalitate polivalentă, Conf. univ. dr. Marian Ene – Simion Mehedinţi – fondator al învăţământului superior geografic în Universitatea din Bucureşti, Conf. univ. dr. Marius-Cristian Neacşu – Simion Mehedinţi şi geopolitica românească, Prof. dr. Rus Dumitru – Concepte asupra populaţiei în opera lui Simion Mehedinţi, Prof. dr. Răzvan Săcrieru – Simion Mehedinţi, elev al Liceului “Unirea” din Focşani, Conf. univ. dr. Costică Neagu – Simion Mehedinţi în Dicţionarul Academicienilor Vrânceni.
În cadrul aceluiași eveniment, conf. univ. dr. Marius Neacșu a lansat cartea „Simion Mehedinți și Geopolitica Românească”, conf. univ. dr. Costică Neagu a prezentat lucrările reditate ale lui Simion Mehedinți, dar și „Dicționarul Academicienilor vrânceni” și, nu în ultimul rând, în avanpremieră, dr. Monica Dumitrașcu a prezentat noul volum ,,Istoria Geoștiințelor din România”, editat de Academia România cu prilejul Centenarului. Colecția Muzeală ,,Simion Mehedinți” și fondul de carte din Centrul Cultural cu același nume s-a îmbogățit, numeroase volume vechi sau noi, acestea fiind oferite doamnei referent cultural Ludmila Țuțoi, pentru a le adăuga la cele deja existente.
Manifestarea cultural-artistică s-a încheiat cu dezvelirea plăcii aniversare ,,Simion Mehedinți”, amplasată pe clădirea Centrului Cultural și Colecției Muzeale, placă oferită de Societatea de Geografie din România. În a doua parte a zilei, invitații au participat la o slujba religioasă la mormântul marelui savant, unde s-a depus și o coroană de flori, finalizată cu o drumeție ,,Pe urmele lui Mehedinți”.